Ing. Iancu I. Solomon

Studiile si activitatea de la absolvirea facultatii (1914) si pana la pensionare (1957). Aceasta pagina foloseste memoriul de activitate pregatit de insusi Iancu Solomon pentru dosarul de pensionare, imbogatit diverse documente gasite in arhiva. Textele in italic apartin editorului.

(Nota editorului: Am inclus imagini partiale ale unora din documentele mentionate, voi adauga in curand link-uri la toate documentele disponibile)

I. STUDII

Studiile secundare le-am început la gimnaziul “Mihail Cogălniceanu” din orașul meu natal, Vaslui, continuându-le apoi, după mutarea părinților mei la Iași, la gimnaziul Ștefan cel Mare si Liceul Național din acest oraș.

Studiile de specialitate le-am făcut la Institutul Electrotehnic de pe lângă Facultatea de Științe a Universității din Iași, secția Inginerilor Electricieni (Link la articole despre Istoria Institutului Electrotehnic – autor prof. Alexandru Poeata, Buletinul-setis_3-1, 2003, pg 10 si Electrotehnica Iasi-Energetica nr.12-2000)

In 1912, este printre membrii fondatori ai Societății Electrotehnice din Iași, în care activau studenţii Şcolii de Electricitate Industrială. Societatea Electrotehnica Iasi-1912, Buletinul SETIS nr. 17 – 19 (IX – X) / ian. 2011 – iun. 2012)

A absolvit studiile cu Diploma Nr. 1 din 15 octombrie 1914, dată cu mențiunea “foarte bine”.

Numărul 1 al diplomei vine de acolo că am făcut parte din prima promoție de absolvenți ai acestui institut, eu fiind totodată șeful acestei prime promoții. Întrucât Institutul Electrotehnic Universitar din Iași, înființat în anul 1910 de către Prof. Dr. Dragomir Hurmuzescu, a fost primul învățământ electrotehnic superior din România, rezultă din cele de mai sus ca eu sunt primul inginer electrician cu studiile făcute în țară.

Acesta nu este desigur un titlu, dar mi-a impus obligația de a face cinste primului învățământ electrotehnic românesc. Din activitatea mea ulterioară, expusă în cele ce urmează, va rezulta in ce măsură am reușit să mă achit de această îndatorire.

Modesta situație materială a părinților mei, precum și intervenirea imediată a primului război mondial (1914 – 1918), nu mi-au dat posibilitatea de a mai adauga studiilor mele de mai sus și titlul unei școli din străinătate. Abia peste zece ani, când in 1924 / 25 am lucrat la Uzinele “Siemens-Schekert” din Viena, am avut ocazia de a urma două semestre de cursuri serale libere „de perfecționare pentru ingineri” la Școala Politehnică de acolo.

II. ACTIVITATEA PRACTICĂ

Îndată după absolvirea Institutului am fost încorporat (în octombrie 1914), am făcut anul de stagiu la “Școala Pregătitoare de Ofițeri de Rezervă – Infanterie” din București, în continuare apoi un an de concentrări pe zonă, doi ani războiul din 1916 / 18, din nou mobilizat in noiembrie 1918 si definitiv demobilizat abia la 10 februarie 1920, fiind adică nu mai puțin de 5 ½ ani sub arme.

Totuși, nu toți acești ani au fost pierduți pentru activitatea și practica mea profesională, întâi prin aceea că, începând din anul 1916, am fost mutat la Regimentul de Specialități, servind în țară și pe front la unități de telegrafie fără fir și la proiectoare electrice. Iar apoi, în a doua mobilizare, din noiembrie 1918, nu am mai fost trimis pe front, care practic nu mai exista, ci am fost utilizat la refacerea unor uzine electrice din provinciile eliberate, care rămăseseră în suferință de pe urma războiului.

Așadar, pe această cale, adică încă militar, mi-am început activitatea profesională la Uzinele de Electricitate și Apă ale orașului Suceava, unde, stabilindu-se Cartierul trupelor care au realizat eliberarea Bucovinei, am fost comandat spre refacerea și conducerea acestor uzine.

Începând de aici si de la această dată au urmat apoi, timp de 38 de ani, fără întrerupere, până la 30 septembrie 1956, când, la vârsta de 65 de ani și in baza HCM 1360/1956 am fost scos din muncă, următoarele activități succesive:

1. De la 25.XI.1918 la 15.IX.1919

Șef al Uzinelor de Electricitate și Apă ale orașului Suceava

Deși încă de tot tânăr și la întâiul contact practic și cu răspundere cu o uzină electrică, am izbutit a reface și să repun în funcțiune aceste uzine, lucru ce nu reușise înaintea mea (încă sub regimul austriac) unor ingineri aduși din Cernăuți și Lemberg.

Aceste realizări ale mele apar menționate intr-un Manifest din 27 iulie 1919 al Consiliului Comunal al orașului Suceava, din Certificatul Nr. 4092 din 13 septembrie 1919, precum si din referințele date mai târziu de Primăria Suceava cu nr. 341/929 Primăriei Focșani.

2. De la 15.IX.1919 la 10.II.1920

Detașat pentru lucrări de refacere la Uzina Electrica Tighina

 Aflat și aici în serviciu comandat din partea Regimentului de Specialități, am reușit și aici refacerea și punerea in ordine a instalațiilor uzinei electrice a orașului. Un certificat mai complet, primit de la Primăria Orașului la plecarea mea de acolo (la demobilizare) s-a pierdut (împreună cu originalul diplomei și alte note de ale mele) la fostul Minister al Comunicațiilor) iar atunci când am încercat să obțin o copie, am primit un altul, Nr. 6393 din 9 iulie 1931.

In acest nou certificat, după atâția ani, cu atâtea schimbări de oameni la uzină și la Primărie, nu se mai face mențiune decât de una din realizările mele de acolo. Dar și din aceasta rezultă îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce mi s-au încredințat.

3. De la 15.II.1920 la 31.V. 1928

La Soc. de Electricitate “Siemens-Schuckert”

La atelierele, uzinele și întreprinderile ei din Cernăuți, Iași, Viena și București, cu largă activitate, arătată in Certificatul respectiv din 31 mai 1928.

Așa cum se arată în certificat, în martie 1924 am fost trimis pentru un an de practică și specializare la Uzinele Siemens-Schuckert din Viena. După întoarcerea mea în țară, am funcționat ca Inginer-șef adjunct al Societății din București.

In cei 8 ani de activitate la această firmă, atunci cea mai mare întreprindere de electricitate din România, am luat parte activă și de conducere la proiectarea și execuția celor mai importante lucrări de electrificare, publice și industriale, întreprinse în acea vreme în țară.

4. De la 8.VI.1928 la 30.X.1928

Inginer-șef al Serviciului Tehnic la Societatea Electrica, la fabrica ei de mașini electrice din Cluj și, respectiv, la sediul central din București.

Am demisionat însă curând de aici, deoarece profilul și alte condițiuni ale acestei întreprinderi nu m-au satisfăcut. (Certificat Nr. 10895 din 23 noiembrie 1928)

5. De la 1.XI.1928 la 31.III.1938

Inginer-șef al Uzinelor Comunale de Electricitate și Apă ale orașului Piatra Neamț

Activitățile și realizările mele la aceste uzine sunt arătate în certificatul Primăriei Piatra Neamț Nr. 8 din 5 ianuarie 1938, precum încă, deoarece acesta fusese eliberat înainte de încetarea efectivă a funcționării mele aici (in 31.III.1938) la o cerere mai târziu a Dir. Gen. C.F.R., cu ocazia unei noi încadrări ale mele, s-a transmis un nou certificat, Nr. 4585 din 18 august 1945.

In orașul Piatra Neamț, după ce am repus pe picioare vechea uzina electrică a orașului, care abia mai mergea, și am mai lucrat un timp bine cu dânsa, am proiectat și montat o nouă uzină electrică și una de apă, în curent alternativ de înaltă tensiune, cu rețelele noi aferente, întinse până în satele învecinate, care a fost considerată a fi fost în acea vreme cea mai modernă și bine administrată între uzinele de provincie din țară.

In afara de certificatele de mai sus, aceasta afirmație a mea apare confirmată dintr-o dare de seamă asupra unei ședințe a Consiliului Comunal, publicată in ziarul Dimineața din 22 aprilie 1933, și în mod expres dintr-o anchetă a Ministerului de Interne, comentată într-o conferință a Ing. N. Caranfil si redată în ziarul Dimineața din 13 martie 1935.

In timpul activității mele la Uzinele Piatra-Neamț am avut prilejul să-mi arăt recunoștința față de școala la care am învățat, stăruind și obținând de la Primăria orașului aprobarea ca, din mașinile și aparatele rămase de la vechile uzine și de la desființata instalație de ozonizare să nu se vândă, ci să fie donate Institutului Electrotehnic Universitar din Iași pentru laboratoarele sale.

In vremea cât m-am aflat la Piatra Neamț, am studiat, proiectat și condus lucrările de transformare din curent continuu în alternativ a uzinei și rețelei electrice a orașului Bacău, de asemenea am proiectat și condus lucrările de instalare a uzinei și rețelei electrice a orașului Tg. Neamț, precum încă am dat adesea asistență tehnică uzinelor electrice comunale din Bacău, Buhuși, Botoșani, Focșani și multor întreprinderi industriale din regiune.

Mult mai târziu, în 1981, puțin înainte de sfârșitul vieții, avea să contribuie capitole despre Dezvoltarea teritorială a electrificării în județele Iași, Bacău, Neamț și Teleorman, în volumul Istoria energeticii și electrotehnicii în România, Electrificarea României de la primele începuturi până la anul 1950, coordonare generală profesor emerit ing. Constantin Dinculescu, Editura Tehnică, București, 1981

6. De la 15.IV.1938 la 31.III.1941

La Asociația Generală a Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrică din Romania (A.P.D.E.), în București, persoană juridică fără scop lucrativ, cu funcțiunile secretariatului general și redacția Buletinului A.P.D.E.

7. De la 9.IX.1941 la 30.X.1952

La C.F.R (Căile Ferate Române), cu următoarele încadrări și funcțiuni succesive:

9.IX.1941 – 31.12.1944 Inginer proiectant in Direcția Întreținerii, Serv. Semnalizare și Centralizare. Aici am studiat și proiectat instalațiile de curent tare și de înaltă tensiune, cu uzinele de alimentare respective, aferente noilor instalații de semnale electrice, comanda centralizată a macazelor și bloc de linie electrodinamic pentru linia Chitila – Brazi, care s-a executat; precum și pentru continuarea ei Ploiești – Predeal, care însă nu s-a mai executat.

1.I.1945 – 31.VII. 1945 Șef de Birou Tehnic în Direcția Telecomunicațiilor, Biroul organizării și înzestrării atelierelor.

1.VII.1945 – 21.I.1947 Șef de Secție, conducătorul Atelierelor de Telecomunicații, Bucuresti-Giulești

21.I.1947 – 30.IV.1948 Șef de Serviciu, Conducătorul acelorași ateliere (cu peste 400 lucrători), transformate in Atelierele Principale de Telecomunicații.

1.V.1948 – 30.IX.1950 Profesor permanent de Electricitate aplicată la Școala Medie de Telecomunicații și la Școala Tehnică de Metalurgie C.F.R.

1.X.1950 – 30.X.1952 Conferențiar la Catedra de Electrotehnică Generală la Institutul de Căi Ferate.

Asupra aceste activități de 11 ani la C.F.R. nu posed nici un certificat. Un simplu așa numit “Tablou de serviciu”, cu succesiunea “gradelor” și funcțiunilor avute, fără de nici o indicație asupra comportării și realizărilor, se află depus la dosarul meu de pensionare, aflat la Serv. Prevederilor Sociale al Sfatului Popular al Raionului 1 Mai, după care nu am putut obține copie.

Posed însă și anexez următoarele acte menționate, prin care se confirmă cea mai mare parte din datele și funcțiunile îndeplinite arătate mai sus.

8. De la 1.II.1949 la 30.IX.1956

Colaborator științific, resp. Cercetător științific, la Institutul de Energetică al Academiei R.P.R, unde, la 30 septembrie 1956, mi-am încheiat activitatea mea profesională de 38 de ani.

La acest institut am fost in mod succesiv încadrat ca “Colaborator Stiințific cl. I”, “Cercetător principal” si “Cercetător Șef de Sector”.

Activitatea și comportarea mea la acest Institut este arătată în alăturata și foarte scurta “Apreciere de activitate”

…

III. ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Aceasta a fost în parte deja menționată mai sus. Repet si completez după cum urmează:

1. Fiind la C.F.R. în producție, cu funcțiunile arătate mai sus, am fost însărcinat, începând din ianuarie 1945, și cu ținerea unor cursuri de specialitate la Școlile profesionale medii CFR.

2. Începând de la 1 mai 1948, școlile profesionale și de calificare C.F.R. au fost reorganizate cu profesori scoși din producție și însărcinați numai cu munca didactică. In acest fel am fost numit si am funcționat ca profesor, numit „permanent”, de „electricitate aplicată” la Școlile profesionale C.F.R., iar de la 23 octombrie 1948, cu cursul de “Electrotehnică” și la “Școala de Metalurgie C.F.R.”

3. La I.X.1950 am fost numit si mutat Conferențiar la catedra de Electrotehnică Generală la Institutul de Căi Ferate, unde am funcționat până la 30 oct. 1952, după aranjarea drepturilor mele de pensie, lucrând aici mai departe, numai în cercetări științifice la Institutul de Energetică, unde funcționam în cumul încă de la 1 februarie 1949.

IV. LUCRĂRI ORIGINALE ȘI PUBLICAȚIUNI

1. “Sisteme și aparate pentru tarifarea rațională a energiei electrice”, conferință ținută la Soc. “Politehnica” în București, la 20 aprilie 1933, și publicată apoi in rezumat in I. Solomon, Buletinul A.P.D.E. Nr. 5-6, 1933.

2. “Alimentarea cu păcură a motoarelor Diesel”, lucrare prezentată la congresul A.P.D.E. din octombrie 1933 la București.

Această lucrare, în care am expus noul procedeu pe care l-am imaginat și elaborat spre alimentarea motoarelor Diesel cu păcură și rezultatele aplicării sale la Uzinele Comunale Piatra Neamț a fost găsit atât de interesant – ceea ce s-a arătat ulterior ți din multe alte locuri – încât, din partea A.P.D.E., mi s-a propus să o prezint ca raportor al ei la Congresul Internațional al Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrica (UIPDEE), ce urma să se țină în 1934 în Elveția.

Astfel a rezultat:

3. “L’alimentation des moteurs Diesel au mazout”, raport prezentat la Congresul UIPDEE, Zurich-Lausanne, 1934.

4. “Ineficacitatea clorinării apei – așa cum se face la Iași,” și o serie de mai multe articole în problema alimentarii cu apă a acestui oraș, publicate în ziarul Opinia, 1934.

5. “Tariful Integral”, in “Buletinul A.D.P.E” nr. 7-10 din 1934.

Aceasta lucrare, in care am încercat a da o nouă teorie matematică asupra tarifării raționale a energiei electrice, cu indicarea totodată a unui aparataj adecvat, prezentată și discutată la Congresul A.P.D.E din septembrie 1934 la Timișoara, discutat apoi și într-o consfătuire ulterioară la București, a provocat multă controversă și polemică, eu nereușind, în general, să câștig adepți pentru teoriile mele. Nu mai puțin însă, în ziarul Argus din 26 octombrie acel an, studiul meu în chestiune a fost in mod deosebit relevant.

Mai târziu, pe baza rezumatului in limba franceză, dat la finele lucrării mele, Docentul Dr. G. Schnauss de la Școala Politehnică din Charlottenburg mi-a solicitat o traducere mai amplă, după care lucrarea mea de mai sus a fost citată în cartea “Die Tarifierung elektrischer Arbeit” (The tariffing of electrical work), de Dr. Siegel and Dr. G. Schnauss, ed. Springer – Berlin 1936 (Nu mai posed cartea, nici in altă parte nu am putut-o găsi, spre a cita mai precis).

6. “Uzinele electrice in apărarea antiaeriană”, in Buletinul A.D.P.E. Nr, 6-9, 1935.

7. “La diminution des pertes à vide des transformateurs de distribution”, raport prezentat la Congresul International UIPDEE tinut la Haga-Scheveningen, în august 1935.

8. “La prédétermination des constants de tarifs dégressifs à tranches de consommation”, raport prezentat la Congresul International UIPDEE ținut la Haga-Scheveningen, in iunie 1936.

9. “Tarife cu rabate de plată”, in Buletinul A.P.D.E., 1937, Nr. 7-8.

Situația mea de atunci ca director de uzină electrică, membru in comitetul central al Asociației Uzinelor Electrice din țară și consultant la multe uzine publice în problemele tarifării energiei electrice, m-a făcut, după se vede din lucrările de mai sus, sa mă ocup mai intens de aceasta problemă, pe care m-am străduit să o scot din empirismul care domnea în tratarea ei.

În acest articol am expus un nou sistem de decontare și încasare a energiei electrice, furnizat abonaților, imaginat si aplicat de mine la Uzinele comunale Piatra Neamț și Bacău, introdus apoi și la Uzinele Pitești și Lugoj, prin care s-a ajuns la un procent de încasări in termen de peste 90%, intr-o vreme în care, la uzinele din provincie, aceste încasări nu depășeau, în general, o proporție de 30-50%.

10. „Măsurarea rezistentei prizelor de pământ cu puntea de curent continuu” in revista Energetica, Nr. 11/1953

Lucrare originală și experimentală, prin care am indicat o noua metodă pentru realizarea acestor măsurători cu cea mai simplă punte de curent continuu, lucru irealizabil până la această metoda a mea, din cauza fenomenelor de polarizare.

În afară de cele specificate mai sus încă, in „Buletinul A.P.D.E”. (in calitate de redactor al acestei reviste, in anii 1938 – 1940 inclusiv), in „Studii si Cercetări de Energetică”, diverse articole, prelucrări, note, polemici, recenzii ș.a., mai puțin importante sau mai puțin originale, pe care nu cred important să le mai enumăr.

În timpul activității mele de 8 ani la Institutul de Energetică am elaborat un mare număr de lucrări originale, care însă nu au fost publicabile, una, de exemplu, studiul meu de elaborare a hărții keraunice a R.P.R. – prima hartă a țării de acest fel – fiind declarată secretă de către Institutul Meteorologic Central. Cele mai multe altele se refereau la lucrări cu caracter de invenție (v. capitolul următor), așa ca nu se puteau publica spre a nu se prejudicia drepturile de inventator, iar unele, precum asupra a două noi metode de măsurarea rezistivității solurilor, în așteptarea terminării lucrării experimentale, care însă au rămas întrerupte în urma scoaterii mele din muncă.

In recent apărutul manual „Mașini Electrice”, de Acad. Prof. I. S. Gheorghiu, ed. Ministerul Învățământului, București, 1957, pag. 15., intr-un scurt istoric asupra contribuției oamenilor de știință români la dezvoltarea mașinilor electrice, mi se face cinstea de a fi și eu menționat printre aceștia.

V. INVENTII

In activitatea mea cu deosebire pe teren, in uzine, ateliere și pe șantiere, eu nu m-am format spre studii teoretice, însă cu atât mai mult m-am remarcat printr-un deosebit spirit inventiv, ceea ce se menționează și în mențiunea de mai sus, ca și în „Apreciere de activitate” dată de Institutul de Energetică.

Ar fi greu, – nici nu posed pentru fiecare din ele acte cu data certă, care să le facă credibile, toate invențiile, unele mai mărunte, altele mai importante, pe care le-am făcut în îndelungata mea activitate și în toate locurile unde am lucrat. In consecință, mă voi limita aici la câteva din cele mai importante, din care unele au avut circulație internațională și pentru care pot prezenta acte doveditoare, spre a nu apărea ca afirmațiuni gratuite.

1. “Schalteinrichtung zur selbsttätigen Zu – und abschaltung eines Transformators oder Umformers” (Switching device for the automatic connection and disconnection of a transformer or converter – Dispozitiv de comutare pentru conectarea și deconectarea automată a unui transformator sau a unui convertizor), brevet de invenție (cu cercetare) austriac 105692 din 25 februarie 1927, pe numele firmei “Oesterr. Siemens-Schuckert Worke” din Viena, cu corespunzătoarele brevete german DRP 524 789, britanic Nr. 109 615 s.a. Că intr-adevăr eu am fost autorul de fapt, dar, ca salariat al firmei sus numite, obligat de a ceda acesteia invențiunile mele, rezultă dintr-o scrisoare a acestei firme din 23.III.1925, prin care mi se cere să verific textul declarației de invenție.

2. “Relais zum Anzeigen von Strorungen in elektrischen Mehrasenznlagen” (Relay for displaying disturbances in electrical multisensors / Releu pentru afișarea perturbărilor în multisenzori electrici) brevet austriac C.P. Nr. 118202 din 25 ianuarie 1930, pe numele meu, căci la acea dată nu mai eram salariatul firmei Siemens, dar achiziționat de către aceeași firmă – din păcate, nu am regăsit actul de cesiune respectiv. Este de la sine înțeles ca, la data de azi, ambele invențiuni de mai sus ar părea depășite, dar la vremea lor, acum 30 de ani (NR: la data memoriului), ele au însemnat rezolvarea originală și interesantă a unor probleme importante.

3.  “Alimentarea cu păcură a motoarelor Diesel, descrisă în publicațiile citate mai înainte, a constituit o invențiune foarte importantă a mea pe plan mondial, valabilă și la data de azi, procedeul imaginat și elaborat de mine devenind sistemul clasic pentru alimentarea cu combustibili grei, îndeosebi cu reziduurile de la distilarea petrolului, a motoarelor Diesel fixe si marine, și intrat ca atare in literatura curentă – de exemplu in recent apărutul manual “G.I. Rossievschi – Centrale electrice cu motoare de ardere internă”, traducere din limba rusă, București, Ed. Tehnica 1957, in care cele expuse in aceasta problemă, pag. 168-175, sunt in esență metode indicate de mine. 

Publicarea prematură a raportului meu respectiv – de altfel nu mi-am dat eu singur seama la început de noutatea și importanța invențiunii mele – au împiedicat ulterior brevetarea ei, lipsindu-mă astfel de foloasele materiale ce mi s-ar fi cuvenit, dar recunoașterea morală nu mi-a lipsit. 

Intr-adevăr, in nenumărate publicațiuni române și străine, sistemul indicat de mine spre alimentarea cu combustibili grei și ieftini a motoarelor Diesel a fost relevat in mod deosebit, el fiind încă menționat în publicații din ultimii ani (adică, publicat în 1933 și încă menționat în 1957). Specialiștii de la cele mai renumite fabrici de motoare Diesel au venit la Piatra Neamț spre a vedea și studia instalațiile mele respective iar eu însumi am fost solicitat pentru elaborarea multor proiecte. 

Voi menționa aici numai câteva din publicațiile și scrisorile respective: 

In “Buletinul A.G.I.R.”, Nr. 10 din octombrie 1934, intr-un articol de I. Ganitchi, intitulat “Politica fiscală și economică a petrolului”, procedeul meu spre alimentarea motoarelor Diesel cu păcură este citat (pag. 155) printre “invențiile originale românești, cari din punct de vedere tehnic reprezintă un succes extraordinar”. 

Soc. de Gaz și Electricitate pentru uzina ei electrică Filaret, Uzinele Chimice Române, Stația de Radioemisie Bod, Soc. Națională de Gaz Metan și-au trimis inginerii lor la mine sau mi-au cerut indicațiuni, uzinele electrice Iași, Bacău, Botoșani, Pitești, Fabrica de Hârtie Letea, Uzinele Izvoranu ș.a. au fost atunci transformate pe păcură după procedeul meu și in parte după proiectele mele. Ca exemplu anexez scrisori de la Soc. De Gaz Metan si de la Uzina Electrică Pitești.  

Dintre fabricile străine care și-au trimis delegații lor menționez Uzinele Lang din Budapesta și alăturez scrisoarea lor din 16 martie 1937, prin care se recunoaște deschis superioritatea procedeului meu asupra celor anterioare.  

In revista franceză “La Metallurgie”, Nr. 1 din 1934, pag. 40, o fabrică franceză de centrifuge își face reclamă citând realizările mele respective. Până în Africa a ajuns vestea acestei realizări românești, așa cum se vede din alăturata scrisoare din 27 octombrie 1937 a unei întreprinderi de electricitate din Casablanca. 

Încă recent de tot, in “Revue Technique Sulzer” Nr. 4 din 1952, intr-un articol intitulat “Résultats obtenus en service avec des moteurs Diesel alimentés en huile lourde”, se menționează pe larg inovațiile mele respective, spunându-se, intre altele: “……c’est justement la que le systeme utilise a Piatra Neamț fut prevue de sa valeur. C’est aussi dans cette centrale que la purification mecanique du mazaut fut poursuivie d’une maniere systematique”. 

Aceasta certificare, data de firma de reputație mondială Sulzer, apare cu atât mai interesantă cu cât, în 1930, când am început la uzina Piatra Neamț transformările și funcționarea cu păcură a motoarelor Diesel respective, care erau din această fabrică, numita firmă, pe care eu nu am omis de a o consulta înainte de a proceda la aceste transformări, nu a fost de acord cu ele, și a făcut notificare formală Primăriei „ca declină orice răspundere și își retrage obligațiile de garanție pentru motoarele furnizate de dânsa”. 

Intr-un articol mai recent, publicat in aceeasi „Revue Technique Sulzer”, Nr. 2 din 1954, adică după trecerea de 20 de ani de la studiul meu, acesta este încă citat.

Trec peste alte inovații mai mărunte, precum “„Consolidarea stâlpilor de oțel Mannesmann” (in “Buletinul A.P.D.E.”, nu l-am regăsit spre a cita mai precis, inovație aplicată cu mare succes); lămpi pentru iluminat de alarmă executate de către fabrica “Ideal” din Mediaș, Brevet R. Roman Nr. 25.333/1936, de asemenea, in legătură cu iluminatul redus de alarmă s.a. spre a trece la invențiunile făcute de mine in cadrul Institutului de Energetică – și încă nu toate, ci numai acelea pentru care am obținut deja Certificate de autor:

4. “Mutator mecanic pentru invertirea sau redresarea curenților electrici”, Certificat de autor Nr. 41496 / 1957 (NR: Brevet 42147 / 1972)
5. “Redresor mecanic rotativ pentru autoexcitația și compundarea mașinilor sincrone”, Certificat de autor Nr. 41.488
6. “Dispozitiv de microcentrală eoliană in curent alternativ”, Certificat de autor Nr. 41.496 /1957 (NR: Brevet Inventie 47032 / 1966)
7. “Aparat pentru măsurarea automată a trăsnetelor căzute într-o localitate”, Certificat de autor Nr. 41.507
8. “Aparat pentru măsurarea rezistentei prizelor de pământ și a rezistivității solurilor” (altceva decât cele ce s-au menționat deja mai înainte in aceste probleme), Certificat de autor Nr. 41.507 (NR: Brevet Inventie 47038 / 1957)

Eliberarea acestor certificate de autor încă nu constituie, desigur, o dovadă a valabilității și importanței acestor invențiuni. Aș putea arata cu acte ca toate aceste 5 invențiuni, care răspund la probleme actuale, practice și cerute, au fost în mod cu totul pozitiv avizate de către profesori de specialitate din industrie și Departamentele beneficiare, unele din ele fiind și confirmate prin prototipuri experimentale.

Mi-e teamă însă ca specificarea și anexarea atâtor documente a devenit deja obositoare, de aceea mă opresc de a mai menționa și alătura aceste avize (pe care le țin la dispoziție), limitându-mă la o singură lucrare, aceea de sub pct. 7, care a fost menționată in presă și care este totodată prima realizare in lume a unui astfel de aparat.

Mă refer anume la articolul Prof. Răduleț, Directorul Institutului de Energetică, publicat in revista “Contemporanul” din 16 octombrie 1956. În acest articol, intitulat „Problemele Energeticii Românești”, între realizările Institutului de la începuturile sale se relevă, între altele: “…s-a întocmit o prima hartă keraunică a țării, s-au realizat și experimentat aparate de studiu și numărare automată a trăsnetelor care cad într-o regiune…”

In articol nu se dau nume, dar atât “prima harta keraunică” a țării a fost întocmită de mine (in anii 1950/51), cât și aparatul pentru numărarea automată a trăsnetelor care cad intr-o regiune, așa cum se constată din certificatul de autor menționat mai sus.

Problema, care interesează mult geofizica, meteorologia și protecția contra descărcărilor atmosferice a stațiunilor și liniilor electrice, a fost abordată în străinătate, dar, până la mine, fără succes. Cel mai recent de către Institutul de Tehnica Înaltei Tensiuni de pe lângă Școala Politehnică din Zurich. Aparatura respectivă, mult mai complicată decât cea realizată de mine, și instalată pentru experimentare pe muntele San Salvadore de lângă Lugano, a fost descrisă într-un articol publicat in „Bulletin de l’Association Suisse des Electriciens”, Nr. 7 din aprilie 1954 (ulterior primei prezentări a studiului meu, care a avut loc in 1953), la pag. 207, cu concluziuni prin care recunosc rezultatele nesatisfăcătoare ale acelui aparat.

Este de aceea regretabil ca Institutul de Energetica fiind silit, prin dispozițiile cunoscutelor HCM, să mă scoată din muncă, această lucrare a fost oprită in mijlocul drumului. Caci această originală și cea dintâi reușită rezolvare a problemei in chestiune ar fi făcut cinste științei românești – așa cum a făcut-o și lucrarea mea din domeniul motoarelor Diesel – iar pe de altă parte, prin fabricarea și furnizarea a multor mii de aparate sau licențe pentru stațiunile meteorologice și atâtea stațiuni electrice din întreaga lume, ar fi adus in țară o însemnată cantitate de devize. Intre timp, este cu totul posibil ca numitul Institut din Zurich, unde se continuă cercetările, să ajungă și el la rezolvarea problemei și să lipsească țara de avansul însemnat pe care l-a avut prin lucrarea mea.

Mă opresc aici, deși aș mai avea și alte realizări de menționat.

VI. ACTIVITATEA OBSTEASCA

Intre anii 1932 (de la înființare) si 1938 am făcut parte din Comitetul Central al Asociației Generale a Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrică din România, o asociație tehnico-științifică fără scop lucrativ, sub președinția Prof. Ștefănescu-Radu, asociație care a urmărit si a adus contribuțiuni importante in problemele electrificării țării si a utilizării energiei electrice.

Din istoria participării României la UNIPEDE și EURELECTRIC III. Înființarea Asociației Generale a Producătorilor și Distribuitorilor de Energie Electrică din România (APDE) și aderarea la UNIPEDE, Dumitru MANEA, Revista Energetica, anul 69, nr. 3 / 2021Energetica_nr.3_martie2021

(NR: Scrisoare de multumire, Piatra Neamt, 1939)

Ultima actualizare pagină: 24 noiembrie 2021

Paginile acestui website sunt protejate Licenta Creative Commons Attribution : Puteti copia si refolosi documentele, cu condiția de a mentiona ca sursa acest website: iancusolomon.com (Arhiva Ing. Iancu Solomon)