Primele două decenii de activitate profesională, prolifică și cu mari satisfacții, s-au încheiat însă pentru Iancu Solomon din cauza contextului social de la sfârșitul anilor ‘30. Discriminările epocii au însemnat că în 1941 singura opțiune a fost să treacă la C.F.R (Căile Ferate Române), ca inginer proiectant în Direcția Întreținerii, Serviciul Semnalizare și Centralizare, unde a studiat și proiectat instalațiile de curenți tari și de înaltă tensiune, cu uzinele de alimentare respective, aferente noilor instalații de semnale electrice, comandă centralizată a macazelor și bloc de linie electrodinamic pentru linia Chitila – Brazi, care s-a executat, precum și pentru continuarea ei pe tronsonul Ploiești – Predeal, care însă nu s-a mai executat. Începând cu 1944 însă, au urmat promovări în succesiune rapidă: ianuarie 1945, Șef de Birou Tehnic în Direcția Telecomunicațiilor, apoi Șef de Secție, conducătorul Atelierelor de Telecomunicații București-Giulești, iar din ianuarie 1947, Șef de Serviciu, conducătorul acelorași ateliere (cu peste 400 lucrători), transformate în Atelierele Principale de Telecomunicații.
În mai 1948 este numit Profesor permanent, predând Electricitate aplicată la Școala Medie de Telecomunicații și Electrotehnică la Școala Tehnică de Metalurgie C.F.R.
Din ianuarie 1950, este numit Conferențiar la Catedra de Electrotehnică Generală la Institutul de Căi Ferate (care va deveni mai târziu, din 1959, parte din Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic București).
Unele din invențiile lui Iancu Solomon din această perioadă sunt considerate ca repere importante în istoria electrotehnicii din România.
I. S. Gheorghiu, Mașini Electrice, Vol. I, 1957 menționează una dintre ele:
Ultima actualizare pagină 2 ianuarie 2022
Toate paginile acestui site web sunt protejate de Licenta Creative Commons Attribution : Puteți copia și refolosi documentele, cu condiția de a menționa ca sursă acest site web: iancusolomon.com (Arhiva Ing. Iancu Solomon)
Iancu (Jean) Solomon 