Într-o interesantă progresie, începută cu practica în uzine electrice și continuată cu activitatea de cercetare științifică, în ultimii ani ai vieții Iancu Solomon a fost preocupat de probleme fundamentale și paradoxuri clasice ale științei, în special ale fizicii. Când avea 80 de ani, „Revue Générale d’Électricité” a publicat considerațiile și demonstrațiile sale privind sensul fals, convențional, al curentului electric. Iar în preajma vârstei de 90 de ani a aprofundat problema „paradoxului gravitațional” formulat de Seeliger („Ori masa Universului este infinit de mare, dar atunci legea atracției universale a lui Newton nu poate fi riguros exactă, ori această lege este absolut exactă, dar atunci masa Universului nu poate fi decât finită”). Cauza paradoxului, a demonstrat Iancu Solomon, constă nu în mecanica newtoniană, care este suficientă pentru a-l infirma, ci în premisa simplificatoare adoptată pentru calcul: Universul, compus dintr-o infinitate de corpuri discrete, nu trebuie să fie modelat prin ecuațiile calculului infinitezimal, ce reflectă o stare continuă a materiei, ci prin serii infinite. Merită de observat că problema a fost, în decursul secolului ce trecuse de la formularea ei în 1895 și până în perioada în care se ocupa de ea Iancu Solomon, în atenția celor mai mari fizicieni ai lumii – și toți au adoptat, explicit sau implicit, una dintre cele două variante, cu caracter mutual exclusiv, statuate de Seeliger. Nici unul dintre ei nu a remarcat că mai poate exista și o a treia concluzie, cea pe care a găsit-o Iancu Solomon.
Un prim articol al său asupra paradoxului gravitațional a apărut în „Contemporanul” cu numai câteva luni înaintea decesului. Iar pe patul de spital urmărea circuitul redacțional al versiunii destinate unei reviste de specialitate, preocupat de corectarea și înlocuirea unor pagini din manuscrisul înaintat redacției… Printre ultimele lui cuvinte au fost „Să nu o abandonați, este importantă pentru știință!”
Iancu (Jean) Solomon 